Weekend in Athens

I spent last weekend in Athens with my friends. As Ryanair recently introduced the Bucharest-Athens flight, we just had to perform the shut-up-and-take-my-money maneuver after deciding on a proper date.

I had no expectations and almost no Athenian-related knowledge whatsoever. As a good girl I did my research online, which added to my mythology knowledge told me I’ll have a good time while getting some pretty captures for my Instagram.

But I didn’t have a good time. I had an amazing time! This city of contrasts overflows with aliveness and good vibes, I just wonder why other world capital got the title of city that never sleeps! I am not talking about the night life per se, but about how Athens makes you wanna explore it day and night, it’s never silent and never plain, there’s always something going on around – either loud voices & wine glasses clings from a bohemian bar, the harem of adorable stray cats crossing your path or those guys head-spinning while rapping just around the corner.

We had our cheap hotel 10 minutes by foot from the city center, at Omonia, but the locals probably call the area A-Bronx. We witnessed a few disputes, had to decline generous offers from a pimp and noticed the garbage truck must be often too tired to come by & say hi. Probably the lack of trash bins supports the party. Unfortunately this was our welcome committee when we arrived at night. We went for dinner and a long walk and we loved how the view was different with every street we passed.

For a tourist, Athens is a mall full of articles to check on the list – Acropolis, Parthenon, Olympic Stadium etc.
For a traveler, it’s heaven. 30 km/day were not even felt by my rusty shoes. I’m a bit sad we didn’t do a free city tour, as I got used to them as a starting point of a trip in the last year and a half. Ofc we saw the major historic sites, we remembered ancient gods and facts, learned others, then ran to explore the artistic neighborhoods the internet is so much talking about.

When visiting the majestic ruins on this amazing weather Athenians were blessed with (probably that’s where they take their big smiles from), we had to behave to a set of rules. Don’t touch the exhibits, don’t smoke… nope, not exactly that. But: no singing, no taking “motion pictures” (what’s wrong with saying “video”?), no sitting on the grass (and by grass they mean the overly stepped on hard soil). And on top of the Acropolis, while taking a picture in front of the huge flag of Greece with the flag of the same Greece bought from a tourist shop, we found out waving flags is also forbidden for some unknown reason. Cheers, Prohibition!

When it comes to street life, I think everybody starts from the Monastiraki area – right in the city center, many people to get lost between, music at all times, inviting traditional restaurants, street performances, spectacular view of the Acropolis, especially from the bar up high at the last floor of the hotel in the middle of the square. But it makes you feel like such a tourist! Visually you get happier when you continue the walk towards Psiri; Gazi makes you feel in Berlin; Plaka throws in your face a summer breeze. But the place I felt that I belonged to was hip hippie hipster Exarcheia, with its walls painted in graffiti and the crowd of cozy colored bars.


It puts a smile on your face to walk under orange and olive trees. I have to admit I actually expected an abundance of palm trees to watch over our every step. From the small non-conformist streets we lost easily our way on intimidating boulevards, like the one with all the embassies or the Academias Ave. It became a bit creepy when just next to the embassies, in the middle of the day, we passed through a small park with youngsters using needles.

We took the funicular to the highest point of the city, Mount Lykabettus, for a special sunset view.  We felt so small, not managing to find the edges of the city in the horizon.

Saturday night found us tired, but still in the quest for some nice entertainment places. It seemed like every alive soul was out to party in the city, but we managed to find some room in a cool decorated-with-discoball-chickens bar called Booze. The upstairs part was closed, but after buying our drinks from the bar (half vodka, half juice, gotta love the bartenders here) we went up on the stairs and had our own private talks and party. Afterwards we moved to Gazi to find a club, where we first entered the one we believed it was the loudest. We heard Greek music, so we decided it would be fun to have a few local songs next to the international ones for our dance moves. Fun dissipated after the 13th song we couldn’t understand, so we moved to the next club, before returning in the morning to the hotel loyally followed by the cutest dog from the streets of Athens.

Eating in Athens was more expensive than we expected (considering we hear so much about the country’s economy), but also top delicious, exceeding every  fat kid’s wild culinary dream. At the terraces where we ate there wasn’t a lot of variety, so gyros and moussaka all day long, yes please! What we enjoyed most was tzatziki with everything. Everything! We also liked the fact that almost everywhere they bring you tap water, like in France, and found funny how sometimes on the table the S&P you find come unexpectedly from Salt and Paprika. Our numerous snacks were provided by the eye-catching soul-conquering pastry shops found at every corner. I recognized a lot of the cakes sold in my favorite Greek cake shop in Bucharest (and tried all the others).


Being so close to the sea, we wanted to give our feet a bit of refreshing well-deserved Mediterranean paddling. We failed big time. We only had a few hours before our flight and as the shore close to Athens is either port, either nothingness, we found ourselves mostly wandering through deserted garbage fields in the burning sun, looking for a place to sit and enjoy a decent watery view.

If in Italy you gotta roll up your pants, in Athens the thing to wear are platform shoes. Boots, sandals or sneakers, if you’re a girl just make them high and you’re a  local.


Most of my friends spend summer holidays lazy chilling on the beaches of Zakynthos or Santorini, but for me this was the first time in Greece and I made the most of it. My review may seem a bit rough, but I described my weekend honestly and I cannot wait to come back to Athens, spend some time, maybe even live for a while there.

As everything in life, my trip comes with a moral. Kids, do not forget: best things in life are tzatziki coated.



cadouri pentru îndrăgostiți

Probabil sunt mulți care sărbătoresc Valentine’s Day. Eu nu. Îmi place la nebunie să fac cadouri și n-am nevoie de ocazii speciale, dar totuși recunosc că mă bucur de ele.

Cel mai important la un cadou e să nu fie banal. Să fie gândit și luat special pentru cineva, nu luat ceva bun pentru toți și dat cui se nimerește. Nu contează că ai cheltuit mult, puțin sau deloc. Ca să fie surpriza înfăptuită trebuie să găsești ceva la care celalalt nu s-ar aștepta.

Cadou banal e un obiect pe care primitorul și-l cumpăra singur sau deja îl are și îl folosește – cel mai bun exemplu ar fi o cană. Da, cană. Voi nu v-ați săturat să primiți căni? Sau să mergeți cu prietenii să luați cadouri pentru secret Santa și ei să meargă spre raionul de personalizat căni? Până și cei care colecționează căni au un șablon după care își cumpără pentru colecție, nu vor una oarecare. Deci nu căni, decât dacă sunteți ușor de fraierit cu zâmbete de recunoștință false. Și nu set cu săpun și șampon, decât dacă se simte în aer că prietenul tău nu-și permite.

Fetelor le place să primească bijuterii, însă cerceii sau un lanț sunt cadoul ‘clasic’ pentru o fată. Dacă pare că are ceva în cap mai bine îi oferi o carte, o va bucura în mai multe feluri și pentru mai mult timp. Iar dacă o cunoști mai bine poți trece la alt nivel și să o surprinzi.

Nu toți suntem la fel. Nu toți apreciem aceleași gesturi și obiecte. Cel mai frumos cadou e cel care-ți arată cât de bine te cunoaște o persoană. Am primit cadouri care m-au lăsat literally fără cuvinte. Dar poate că altora nu li s-ar fi părut mărețe. Așa că mai jos n-am cum să propun ceva inimaginabil, ci doar niște idei de cadouri simple și drăgălașe pentru îndrăgostiți, Valentini, Dragobeți, aniversați sau hateri, care sper să vă dea idei să personalizați voi mai departe:

Bilete la ceva – teatru, operă, concerte. De când n-ați mai fost la Ateneu? Sau dacă la Deep Purple deja aveți, să știți că s-au pus în vânzare biletele pentru B’estfest!

Aș zice o poza cu voi, dar de ce nu ceva mai special de pus în ramă, ca o pictură sau un desen? Vă poate ajuta pe partea artistică tipa de aici.

Am găsit-o pe net și mi-a plăcut.

Sau de ce nu direct un video făcut în stop motion – pozat cadru cu cadru? Eu am făcut unul cu litere și imagini decupate din ziare care se așezau una câte una și formau mesajul meu – a mers drept la corason! Plănuiesc să mai fac unul cu omuleți din fimo sau lego. Nu ai nevoie decât de un aparat care să pozeze, cel mai basic program de editare video și de nițică inspirație.

Apropo de lego, in Promenada s-a deschis în toamnă un magazin unde nu au numai seturi cu cărămizi, ci și părți ale corpului și accesorii pentru omuleți lego, așa că puteți să vă construiți pe amândoi în varianta mini, așa cum arătați, pentru 20 de lei. How cool is that?

Punga fără fund cu dulciuri: jeleurile și acadelele preferate, bănuți de ciocolată (cei de la Starbucks sunt delicioși), PEZ și fortune cookies.

Set de choco fondue, versiunea mini a fântânii de ciocolată, ca aici.

Tot pentru topire, a celuilalt, merge o cutie cu brioșe, pe care să scrii un mesaj sau pe care să faci o poveste din marțipan. Îmi place la nebunie să prăjituresc, însă îmi propun de mult să comand unele cu focă de la Armand.

Bonsai – o bucățică de viață cu care să vorbească când tu nu ești acolo.

Aparat foto de unică folosință, pentru ziua petrecută împreună. O surpriză frumoasă care îți lasă loc să fii surprins și când developezi.

Glob pământesc, pentru că urmează să străbateți lumea împreună, nu? 🙂

Pușculiță, unde să strângeți pentru visul ală de vacanță la Paris.

Spliter audio cu două ieșiri – mini-perifericul care vă lasă să ascultați cu două perechi de căști la același player. Pe net l-am găsit aici. Se găsesc tot cu forme de inimioară și în Cărturești sau supermarketuri.

Termos de la Starbucks – au ei unul mic mai special decât altele, pentru că-l poți personaliza ușor: scoți foaia, desenezi, o pui la loc.

În Orhideea e un mic stand de personalizat obiecte. Mergeți acolo și mutați-vă ochii de pe căni pe insigne – sky is the limit când vine vorba de imaginație aici. Mesaje amuzante, imagini, poză cu voi doi… fiecare la 6 lei. Sfat: nu dezertați la vecinii de la Unirii, cer 15 lei pe bucățica de metal.

Abțibilde îndrăgostite: am găsit niște exemple adorabile pentru pereți aici, aici, aici și aici. E plin netul de firme care fac stickere. Eu pentru perete n-am comandat, însă Bogdan a meritat un sticker personalizat cu un rechin care mușcă din mărul laptopului, iar băieții de la tattoit mi-au făcut ei repede grafica după cum le-am povestit, căci nu trebuie să ceri doar ce au ei în stoc.

Iese bine și dacă legi amorezul la ochi și îl duci într-un loc frumos – un restaurant, o ceainarie, la masaj. Tare rău îmi pare că tocmai s-a închis Blind, singurul restaurant de la noi unde mâncai pe întuneric – aia da experiență inedită.

Atașată la orice cadou dă splendid o felicitare făcută de tine, oricât de sloppy ar fi realizată. Poate fi cu litere decupate din reviste, colorată, din abțibilde. Nu contează că nu are scrisul drept, o să-l topească pe celalt că ai stat să o meșteșugești. Cel mai prețios lucru pe care îl poți oferi cuiva este timpul tău. 🙂

Uneori că să te inspiri e de ajuns sa faci o plimbare prin Cora sau prin Ikea. Eu evit spațiile special amenajate pentru comercializat cadouri, precum târgurile de la Sala Dalles, de unde toata lumea nu are ce să cumpere decât același lucru ca vecinul.

Spor la îndrăgostit! Eu între timp tot aștept un pitic de grădină.

reclame filmate în Școala Centrală

Surfând din reclamă în reclamă în căutarea de spoturi cu arhetipul mamei, am dat de cea de la Doncafe, care tinde spre infinit în programul televizoarelor de la metrou. Și pe care încă o suport, pentru că e filmată și în liceul meu. Pe culoare sau în curte dădeam adesea de echipe de filmare, iar primul instinct era să ne întrebăm cine ce-a mai făcut, apoi entuziasmul pălea – „Ah, iar fac ăștia vreo reclamă.”

Cum Școala Centrală are o clădire superbă pentru arhitectura căreia dă cu subsemnatul Ion Mincu, multe filme (românești și internaționale), videoclipuri și reclame își derulează scenele în ea. Eu am încropit o listă cu spoturile publicitare pe care le știu filmate aici. Centraliști sau nu, enjoy!




French Toast


Mai știe cineva vreuna?

Eu știu doar că mi s-a făcut dor de liceu. 🙂

cele mai bune pizze care vin după tine acasă

Citisem despre o dietă care te lasă să mănânci cât vrei, dar doar dintr-un fel în fiecare zi, ca să nu amesteci – doar mere, doar orez sau doar carne de pui. Pizza, I choose you!

Pizza is magic

Cum ies mult prin oraș, am pornit într-un quest pentru găsirea pizzei, burgerului și cheesecakeului perfecte (cred că le-am găsit, dar va trebui să le gust pe toate din nou mă asigur până să scriu despre ele). Însă cum unele după-amiezi sunt de petrecut acasă, în fața serialului preferat, cu cineva drag adică pizza lângă, am experimentat destul și cu serviciul de livrare. Mai jos sunt firmele încercate din București, pe care le recomand cu drag. Mai ales Fabio. Definitely Fabio.

Fabio Pizza – Îmi pare rău că am descoperit-o târziu, de abia în toamnă. A urcat de la prima livrare în fruntea clasamentului, dar am mai comandat de câteva ori și de fiecare dată a fost delicioasă. Are exact gustul pe care ți-l imaginezi când te gândești la pizza. Prețuri de la 18 lei (cea mică). Se poate comanda foarte ușor de pe site și nu te sună pentru verificare.

Baba Novacco – Perfectă când ți-e poftă și foame în sectoarele 2, 3 și 4. În sectorul 3 ajunge imediat. E delicioasă și costă 14 (mică) sau 20 de lei (medie). Se poate comanda online. Cool fact: și clătitele sunt foarte bune, câte doua (6 lei) sau câte 15 (35 lei).

Presto Pizza – De la ei am comandat cel mai des. N-au pizze mai mici de 30 cm (medie), sunt toate bine dotate în toppinguri, iar Deliciosa (gorgonzola și șuncă) este cu adevărat dumnezeiască. Prețurile încep de la 18 lei. Au în fiecare zi oferte de luat în seamă, iar zilnic happy hour 12-15 înseamnă 25 de lei pentru pizza + desert + suc. Neapărat tiramisu! Se poate comanda online, dar nu e prea prietenos. În schimb aplicația mobilă e user friendly și oferă 10% discount. Punct forte: livrează non-stop.

Domino’s Pizza și Jerry’s pentru mine au cam același gust – ambele folosesc rețeta americană, cu blat pufos cu mălai. Sunt savuroase și au un gust aparte, însă îți dau mereu impresia că mănânci ceva foarte gras. O pizza medie costă în jur de 27 de lei. La Jerry’s poți comanda pizza jumi-juma, ce sortimente vrei. Și tot ei primesc bulină pentru că au deschis și noaptea, până la 4.

Pizza Hut Delivery – Clasicul gust Pizza Hut de care ni se mai face poftă din când în când. Când vrei să comazi observi că au cu totul alte sortimente decât cele din restaurante, ceea ce e plăcut. Mozzarela se întiiinde alene. Plătești ca și cum ai servi în local, 22 lei mică / 31 lei medie, însă îți garantează că ajung la tine în jumătate de oră.

Dominium – Nu sunt mare fană a blatului lor identic pâinii sau a sosului de roșii folosit, însă am comandat de la ei de câteva ori (restaurant, livrare) și nu a fost rău. Cele mici pleacă de la 18 lei. 

Trenta – Recomandată pentru gust, însă nu par să aibă alt salam decât chorizo, care nu e întotdeauna preferatul când vine vorba de pizza. Mică de la 17, medie de la 23 lei. Uneori săracă în toppiguri.

Pizzicato – Gust bun, însă toppinguri după noroc. La prima comandă de aici (când tocmai deschiseseră) am crezut că am prins zeul toppingurilor de picior, însă până la următoarele comenzi se pare că zeul a sărăcit. 14 lei mică, 24 medie.

Cuptorul cu lemne – Preparate de calitate, ca în local. Se simte gustul specific al coacerii în cuptorul cu lemne. O singură mărime, 30 cm, 20 lei.

Pizza Expert – Pizza cartierului Berceni. Cea mai ieftină, dar destul de bună. 9 lei mică, 13 lei medie, 19 lei mare (40 cm). Au zona de livrare limitată, în jurul localului, însă pentru comenzi mari vin și în centru (eu am comandat in Ludic, pe vremea când nu aveau și mâncare în meniu).
Acum să nu creadă nimeni că numai pizza mânănc. Din când în când îmi iau și desert!

jocurile copilăriei noastre

Nu știu de unde, de la prieteni sau părinți, dar toți aveam cam aceleași jocuri pe calculator când eram mici. Așa că le jucam și eu pe alea instalate în calculator, iar pe laptopul nemțesc cu Widows 95 al tatei aveam voie dacă eram cuminte să intru și colorez pe site-ul Barbie (atunci aveau jocuri mult mai bune decât acum, mi-a șoptit cineva). Țin minte că la început de generală făceam un curs de informatică la Clubul Copiilor și momentul preferat era finalul, când ne mai lăsa jumătate de oră să jucăm Volfied.

Am făcut aici o listă cu preferatele copilăriei + câteva pe care le jucam și în liceu – unde înainte de campionatele de CS au fost competițiile de Bubble Trouble. Din păcate varianta mult iubită de Bomberman cu prințesa și castelul nu e de găsit.

La fiecare joc am trecut link către siteul unde se pot juca online. Toate sunt verificate, funcționează și captivează. 😀


Volfied  aici

Prehistorik 2 aici

Prince of Persia aici

SkiFree – aici


Bomberman aici 

Lemmings aici

Mario aici


Bubble Trouble – aici

Papa Louie aici

Hot Dog Bush  aici

Cu toate astea, mai am o dorință: să mă joc cumva Hercules pe Windows 8.


Aseară mi-am dat seama de ceva: creativitatea mea, pasiunea pentru culori, handcrafting și răbdarea pentru migălit vin de la mama. Dar nu pentru că „le-am moștenit”, că nu e vorba de avere sau de ADN.

Când eram mică ai mei nu ma lăsau doar să zac în fund în fața televizorului sau să mă joc cu păpușile, după ce mă luau de la grădiniță. Mama găsea mereu moduri creative în care să ne petrecem împreună după-amiezile și care să mă ajute să-mi dezvolt abilitățile. Tot ea m-a învățat să citesc și gătesc, iar tata mi-a arătat cum să mă joc și să-l bat la Piticot și șah.

Aveam în arsenal hârtie colorată, creponată, abțibilde, foarfeci, lipici, acuarele, creioane colorate. Decoram casa cu ghirlande făcute de noi din hârtie creponată sau cu omuleți din hârtie, din aceia de se țin toți de mână ca la horă. Caietele mele erau toate îmbracate în hârtie de cadouri, diferită pentru fiecare materie. Pe ușa de la intrare mereu am avut lipit câte un moș Crăciun sau o floare, după anotimp, care să întâmpine musafirii – și încă avem!

Nu țin minte foarte multe de pe atunci, dar știu că aveam pe dulap 4 sticle pe care le-am decorat cu ochi, nas, buze și coafuri din hârtie colorată până le-am transformat în micro-membri familiei noastre – tata era făcut dintr-o sticlă de vin, ca să fie cel mai înalt, iar eu aveam părul frumos decupat și lipit într-un fel de coc. Pe ușa camerei trona colorat numele meu, lângă un dragon de la una din cutiile interactive care se dădeau pe vremuri la Mc Donald’s.

Ca pregătire pentru școală am făcut cu mama un panou pentru camera mea. Fiecare literă primea obiectele ei, toate alese de noi două din reviste, decupate de ea și lipite entuziast de mine. La A aveam o albină, un arici si un ac prin care mama desenase ața cu un creion verde. La G știu sigur că era greierașul Jiminy din Pinocchio. Din păcate panoul nu apare decât într-o jumătate de fotografie prin albumele noastre vechi – unde se pare că încă nu fusese adăugat la X un xilofon. Dar la 5 e chiar mâna mea!

panou litere perete

Acum și eu migălesc fiecare cadou pe care-l fac sau împachetez, ondulez panglica, pregătesc felicitări originale, pun suflet de fiecare dată când mă apuc să meșteresc ceva. Ca să nu mai zic ce frumos colorez! 🙂 Mama mea e super!

pasiunile nasc bucurii

Bucuria vine din cele mai neașteptate locuri. La mine ajunge din când în când dimineața și mă așteaptă liniștită într-o cutie din holul blocului.

Ieri a venit sub forma unui urs, pe care am reușit să-l imobilizez și pozez:

În clasa a șaptea aveam o prietenă cu care vorbeam prin scrisori kilometrice, deși ambele locuiam în București. Ne povesteam ce-am mai făcut, ce ne-a supărat sau ce nou look a adoptat cântărețul nostru preferat. Așteptam cu nerăbdare răspunsurile ei. Am mai trimis de câteva ori vederi bunicilor, când plecam în vreo stațiune în vacanță. Acum primesc cam 15 e-mailuri pe zi și nu-mi aduc niciun beneficiu sau zâmbet, în schimb snail mailul este întotdeauna personal și entuziasmant.

În noiembrie am descoperit postcrossingul. Mi-am făcut repede cont și am cerut primele adrese. Așa am trimis pentru prima oară vederi în afara României – unei bătrânici cu pisici din nordul Germaniei, unei studente poloneze care își trăiește visul în New York, unei bibliotecare din Olanda pasionată de povești, unei studente din Sankt Petersburg care vrea să devină geolog, unui tânăr simpatic din Lisabona cu care m-am și împrietenit apoi prin e-mail.

De fiecare dată când cer o adresă îmi iau cateva secunde să încerc să ghicesc pe cine urmează să ”vizitez”, apoi dau click pe mouse. Îmi place să citesc profilurile oamenilor, să aflu ce le place și ce fel de vedere îsi doresc – apoi caut în teanc o carte poștală care știu că i-ar bucura și le scriu cu mult drag despre mine și urări de bine. Am descoperit unde se găsesc vederi frumoase și îmi alimentez constant colecția de „bucurii de trimis”. Regret că nu obisnuiam să cumpăr vederi în timpul călătoriilor în străinătate.

La două săptămâni după ce mi-am făcut profil am găsit în cutia poștală prima vedere – era chiar o focă! Eram deja în întarziere spre facultate și nu aveam cheia de la cutie, dar am stat 10 minute în holul blocului până am reușit să scot foca cu un pix. Am pierdut tramvaiul, am pierdut și primul curs, dar toată ziua am rânjit de bucurie.

De atunci au tot venit, iar eu am tot trimis. Îmi verific cutia în fiecare zi, uneori de mai multe ori. Chiar și la 2 noaptea, dacă atunci mă întorc din oraș. Și chiar și duminica, când poșta doarme.

o parte din favorite

Cea mai mare dorință a mea e să văd lumea, să descopăr fiecare țară cu locurile, tradițiile și oamenii ei. Până atunci, cu fiecare vedere trimisă și primită simt cum lumea vine ea la mine. Cu tot cu timbre, povești și gânduri frumoase.

vederi cu ganduri frumoase